Toate lucrurile se schimbă

Încep să realizez ca m-am schimbat, m-am pierdut undeva pe drumul ales și simt că nu pot cere ajutorul nimănui, fiindcă doar eu pășesc pe iarba aceea și nu mai este nimeni în jur. M-am pierdut în mediocritate și îmi dau seama că tot ceea ce îmi doream a devenit o ceață prin care nu mai văd nimic. Îmi apar în minte, ca discuri stricate, dorințele și visurile, cum spuneam cu desăvârșire că atunci când steaua îmi va fi luată voi întinde mâna și o voi lua înapoi. Observ cu o imensă dezamagire că mediocrul de mine nu face nimic pentru a remedia situația. Am devenit unul dintre acei oameni care speră, dar nu fac nimic în sensul acesta; unul din acei oameni care deși se mândreau că au eliminat din dicționar cuvintele „nu pot”, au început să le folosească zilnic. Tot timpul am spus că „nu pot” nu există, ci doar „nu vreau”. 

Nu aș vrea să dau vina pe nimeni pentru ce se întâmplă, căci singurul vinovat sunt EU. Îmi doresc din tot sufletul să mă schimb, să redevin EU, așa cum am fost nu demult, însă nu reușesc să găsesc puterea necesară. De multe ori mă trezesc cu gândul unei schimbări, dar pe parcursul zilei totul se evaporă. Unde sunt eu, care spunea că în viață nu există negru? Acel eu, optimist incurabil, care indiferent de situație vede doar pata aceea albă. Dar nu-i nimic, căci toate lucrurile sunt schimbătoare. Așa și eu. Îmi iau poziția de luptă și Dumnezeu cu mila. Că doar nu-i sfărșitul lumii.