Filmul, pentru mine

          Toate filmele mă pun pe gânduri după vizionare. Stau ore întregi, privesc tavanul sau cerul după caz și mă întreb: Oare poate fi adevărat? Exact la fel ca și atunci când citești o poveste și îți dorești și tu să întâlnești o Ileana Cosânzeana sau un Făt Frumos care să te scoată din rutină și să te ajute în descoperirea de sine. Pe de altă parte mulți consideră filmele o risipă de timp. Aruncă în stânga și dreapta cu sfaturi să punem mâna să citim, că doar așa învăţăm ceva. Pot să-i contrazic pe bunii domni sau bunele doamne care îmi vor doar binele. Și din filme se pot învăţa multe lucruri. Nu vreau să spun că o carte mi-ar făcea rău. Dimpotrivă, aș minţi afirmând acest lucru. Adevărul este că sunt cinefil. Cum sunt acei dependenți care primesc diferite nume potrivite tipului de dependență : fumători, alcoolici etc.       
           Îmi place să vizionez un film bun. Să îmi răscolească cele mai adânci trăiri și să mă facă să scriu. Să scriu tot ce îmi trece prin cap, fără a fi cineva lângă mine să îmi spună ”să vorbesc” mai încet. Și cu modestul vocabular pe care îl dețin, să creez ceea ce eu consider un lucru cu adevărat frumos. Pe care mulți poate, învățați și cu parte de multă carte, nu vor reuși niciodată să-l înțeleagă.