Așa m-am trezit de dimineață...

        Fără nume. Dezbrăcat, de identitate. M-am uitat sub pat, în dulap, am căutat în baie, peste tot. Mi-a dispărut numele. Am încercat să sun la poliție, dar m-au întrebat fără interes: Cine ești? De parcă, dacă aș fi știut, aș mai fi sunat la voi. Disperat, am privit în jur, pentru a găsi orice, care poate îmi sugerează măcar o inițială. Nimic, totu-i vid și vid e totul. Sun un prieten, ca la Vrei să fi miliardar...în zadar. Aceeași întrebare seacă: Cine ești?  Oameni buni, chiar am nevoie de ajutor!
        Îmi fac un duș și plec în oraș. Poate o plimbare mă va ajuta să îmi reamintesc. Pe stradă, privesc în gol și mă întreb dacă toți au pățit ca mine. Străzile, magazinele, sunt așa cum le știam: la fel. Să fiu singurul care nu își cunoaște numele? Să recunosc tot, dar să nu fiu recunoscut? Sigur îmi joacă cineva o farsă. Vreun amic s-a hotărât că cel mai bine ar fi să uit cine sunt. Ridic mâinile în aer, țopăi pe stradă și totuși nimeni nu privește spre mine. Deja intrigat, îmi dau seama că nu doar nu am nume, nu mai exist. Îmi aduc aminte de plimbări, râsete, blocul verde, cel galben, de grădina lu' tanti de la parter. De ce mi s-au întâmplat tocmai mie toate astea? Există mulți alții care doresc să uite, cine sunt, ce au făcut. Vreau să fac schimb. Vreau să primesc un nume. Să știu cine sunt sau ce intenționez să fac. Cu gândul în nori, dar cu picioarele pe pământ, îmi dau seama că e seară.
       După o lungă plimbare prin amintiri, revin acasă. Poate s-a schimbat ceva cât timp am fost plecat. Nu. Este posibil ca totul să fie un vis. Am decis că cea mai bună soluție este să mă bag în pat, să dorm, pentru a mă trezi din nou. Să visez, pentru a transpune în realitate visul. Când dorm, totul se transformă în bine.

       Așa m-am trezit ieri dimineață. Astăzi, după un somn adânc, mă numesc: Fără nume. Și totuși, Who am I?