31 ianuarie 2012

Filmul, pentru mine


          Toate filmele mă pun pe gânduri după vizionare. Stau ore întregi, privesc tavanul sau cerul după caz și mă întreb: Oare poate fi adevărat? Exact la fel ca și atunci când citești o poveste și îți dorești și tu să întâlnești o Ileana Cosânzeana sau un Făt Frumos care să te scoată din rutină și să te ajute în descoperirea de sine. Pe de altă parte mulți consideră filmele o risipă de timp. Aruncă în stânga și dreapta cu sfaturi să punem mâna să citim, că doar așa învăţăm ceva. Pot să-i contrazic pe bunii domni sau bunele doamne care îmi vor doar binele. Și din filme se pot învăţa multe lucruri. Nu vreau să spun că o carte mi-ar făcea rău. Dimpotrivă, aș minţi afirmând acest lucru. Adevărul este că sunt cinefil. Cum sunt acei dependenți care primesc diferite nume potrivite tipului de dependență : fumători, alcoolici etc.       
           Îmi place să vizionez un film bun. Să îmi răscolească cele mai adânci trăiri și să mă facă să scriu. Să scriu tot ce îmi trece prin cap, fără a fi cineva lângă mine să îmi spună ”să vorbesc” mai încet. Și cu modestul vocabular pe care îl dețin, să creez ceea ce eu consider un lucru cu adevărat frumos. Pe care mulți poate, învățați și cu parte de multă carte, nu vor reuși niciodată să-l înțeleagă.

30 ianuarie 2012

Nimic

          Azi m-am trezit cu o lipsă totală de inspiraţie. Am amânat momentul de a scrie, cu speranța că îmi voi aduce aminte una din zecile de idei avute zilele trecute. Așa se întâmplă când ai material și treci peste momentele de creativitate. Așadar, astăzi am sa vă povestesc despre...Nimic. Prietenul meu Nimic, alături de care îmi petrec o mare parte din zi. Stăm, povestim, râdem și plângem.
          Nimic este ceea ce numesc eu prieten, însă un prieten pe interes. De ce? Eu fac totul pentru el și în schimb primesc exact ce îi sugerează numele. Totuşi, este alături de mine în momentele mai puţin plăcute și îmi insuflă exact starea de spirit necesară pentru a trece mai departe. Astfel, ca un bun prieten ce sunt, postul de astăzi am să i-l dedic...Trăiască Nimic!

29 ianuarie 2012

Nou în branșă

         Aseară am încercat să citesc câteva bloguri, că cică așa se face. Acum că am început să scriu e imperativ necesar să mă consult cu frații mei bloggerii. Am decis că e bine să citești, să vezi ce scrie unul sau altul. Multe mi-au plăcut, multe nu. Fiecare încearcă să folosească un stil propriu sau să obțină inspirație de la diferite surse, iar pentru mulți scriitura vine de la sine.
          Citisem undeva, că trebuie să-ți petreci câteva minute zilnic să comentezi articolele scrise de cei pe care îi citești. Oare de ce? Pentru reclamă, pentru recunoaștere sau din plăcere? Care din cele enumerate mai sus? Eu spun că fiecare face cum simte. Punct. 
           Să vă povestesc ce am reținut din multitudinea de informații absorbite de geniul meu aberant. În primul rând e bine să faci yoga, să bei ceai de mușețel și să faci exerciții de respirație, atunci când ești stresat. În al doilea rând, am observat că majoritatea fetelor folosesc cuvântul jind. Next, toată lumea vorbește despre fenomenul supranatural și nemaiîntâlnit denumit ninsoare, care a devastat o bună parte din țară. Aici nu intru în detalii că au analizat deja toate unghiurile, preamăritele posturi de televiziune. Am aflat despre istoria blogului, cum se fac unghiile și torturile fondante. Uite așa s-a încheiat o seară printre rânduri. Sunt sigur că azi va fi mai bine...


27 ianuarie 2012

Toate lucrurile se schimbă


Încep să realizez ca m-am schimbat, m-am pierdut undeva pe drumul ales și simt că nu pot cere ajutorul nimănui, fiindcă doar eu pășesc pe iarba aceea și nu mai este nimeni în jur. M-am pierdut în mediocritate și îmi dau seama că tot ceea ce îmi doream a devenit o ceață prin care nu mai văd nimic. Îmi apar în minte, ca discuri stricate, dorințele și visurile, cum spuneam cu desăvârșire că atunci când steaua îmi va fi luată voi întinde mâna și o voi lua înapoi. Observ cu o imensă dezamagire că mediocrul de mine nu face nimic pentru a remedia situația. Am devenit unul dintre acei oameni care speră, dar nu fac nimic în sensul acesta; unul din acei oameni care deși se mândreau că au eliminat din dicționar cuvintele nu pot”, au început să le folosească zilnic. Tot timpul am spus că „nu pot” nu există, ci doar „nu vreau”. 
Nu aș vrea să dau vina pe nimeni pentru ce se întâmplă, căci singurul vinovat sunt EU. Îmi doresc din tot sufletul să mă schimb, să redevin EU, așa cum am fost nu demult, însă nu reușesc să găsesc puterea necesară. De multe ori mă trezesc cu gândul unei schimbări, dar pe parcursul zilei totul se evaporă. Unde sunt eu, care spunea că în viață nu există negru? Acel eu, optimist incurabil, care indiferent de situație vede doar pata aceea albă. Dar nu-i nimic, căci toate lucrurile sunt schimbătoare. Așa și eu. Îmi iau poziția de luptă și Dumnezeu cu mila. Că doar nu-i sfărșitul lumii. 

26 ianuarie 2012

Așa m-am trezit de dimineață...

        Fără nume. Dezbrăcat, de identitate. M-am uitat sub pat, în dulap, am căutat în baie, peste tot. Mi-a dispărut numele. Am încercat să sun la poliție, dar m-au întrebat fără interes: Cine ești? De parcă, dacă aș fi știut, aș mai fi sunat la voi. Disperat, am privit în jur, pentru a găsi orice, care poate îmi sugerează măcar o inițială. Nimic, totu-i vid și vid e totul. Sun un prieten, ca la Vrei să fi miliardar...în zadar. Aceeași întrebare seacă: Cine ești?  Oameni buni, chiar am nevoie de ajutor!
        Îmi fac un duș și plec în oraș. Poate o plimbare mă va ajuta să îmi reamintesc. Pe stradă, privesc în gol și mă întreb dacă toți au pățit ca mine. Străzile, magazinele, sunt așa cum le știam: la fel. Să fiu singurul care nu își cunoaște numele? Să recunosc tot, dar să nu fiu recunoscut? Sigur îmi joacă cineva o farsă. Vreun amic s-a hotărât că cel mai bine ar fi să uit cine sunt. Ridic mâinile în aer, țopăi pe stradă și totuși nimeni nu privește spre mine. Deja intrigat, îmi dau seama că nu doar nu am nume, nu mai exist. Îmi aduc aminte de plimbări, râsete, blocul verde, cel galben, de grădina lu' tanti de la parter. De ce mi s-au întâmplat tocmai mie toate astea? Există mulți alții care doresc să uite, cine sunt, ce au făcut. Vreau să fac schimb. Vreau să primesc un nume. Să știu cine sunt sau ce intenționez să fac. Cu gândul în nori, dar cu picioarele pe pământ, îmi dau seama că e seară.
       După o lungă plimbare prin amintiri, revin acasă. Poate s-a schimbat ceva cât timp am fost plecat. Nu. Este posibil ca totul să fie un vis. Am decis că cea mai bună soluție este să mă bag în pat, să dorm, pentru a mă trezi din nou. Să visez, pentru a transpune în realitate visul. Când dorm, totul se transformă în bine.
       Așa m-am trezit ieri dimineață. Astăzi, după un somn adânc, mă numesc: Fără nume. Și totuși, Who am I?