Nevermind

         Nu te gândi la ce scrii, doar începe să apeși tastele în mod repetat până când se formează adevărate propoziții, paragrafe și pagini întregi. Apoi, te poți opri, pentru a vedea dacă, într-adevar, a ieșit ceva din toata treaba asta. Dacă are vreo noimă. Dacă poate fi considerat material pe care îl poți afișa pe un blog, pentru a fi citit de nenumarate... mă scuzați, de 10 persoane. De aceleași persoane care intra cu speranța că pe zi ce trece dai dovadă de om serios, care știe ce vrea de la viață și de ce nu, acel om în care se pot regăsi. Dar, nu e așa. De la început mi-am zis că vreau să fac treabă. Să scriu zilnic câte un post. Unul amărât, nesemnificativ, dar să fie. Iată, că mi-am demonstrat că oamenii nu își schimbă obiceiurile așa ușor. Și pe zi ce trece se afundă tot mai mult în gândurile lor mizerabile, care nu fac altceva decât să te tragă mai la fund. Așadar, în timp ce scriu, îmi spun, ”nu mai gândi”, lasă mâinile să creeze. Chiar dacă lucrul creat este prietenul meu Nimic, baliverne despre viața personală. Dar până la urma asta însemnă un blog. Un jurnal în care toți scriu ce le trece prin cap, bun sau rău. Nu mă pot obișnui cu gândul că anumite persoane au avut dreptate. Au spus că voi fi entuziasmat doar la început, după care mă voi opri. Au avut dreptate, dar până azi. De mâine, lucrurile stau altfel. Așa cum le zic eu să stea. Drepte și să fie roz. Căci de schimbare e nevoie în fiecare din noi. Că tot a venit vorba de schimbare vă las să rumegați câteva versuri scrise de mine, chiar dacă am zis că nu voi face asta niciodată. Însă, pentru toate există un început.

Schimbarea este necesară
De acum, chiar de cu seară

Totul cade, se răstoarnă

Ochii, râuri de lacrimi toarnă
Inundă camera, se-nchid

Visează, caută zadarnic în vid

Iluzii reapar, se sting și iar

Văd lumea ca pe un zar

Multe puncte, şase feţe

                                                                  Și nimeni să te răsfeţe