Azi e joi

Și pentru că este doar o zi oarecare, dar totuși este joi și nașul a uitat să vină pe la noi, am câteva sfaturi de împărțit. Ele sună cam așa:

1.  Când faceți o promisiune încercați să nu o încălcați. Nu e nimic mai neplăcut decât să fie nevoie să te scuzi pentru așa ceva. Eu personal detest oamenii care promit și apoi îți întorc spatele. Așa am fost învățat de mic. Dacă faci un astfel de gest, mergi până la capăt, că nu e sfârșitul lumii. Cel puțin nu încă. Cum ar fi să îi spui prietenei tale: Draga mea, mâine seară luăm cina în oraș a.k.a. te scot la un citru. Iar a doua zi, pe înserate, stai cu berea în mână și urmărești meciul, uitând ce ai spus cu o zi înainte. Se poate și invers: Iubitule, mâine seară vom fi doar noi doi, îți voi oferi o noapte pasională a.k.a. ne zbenguim puțin. Tu aștepți cu nerăbdare ora întâlnirii, iar ea își face planuri cu prietenele. În ambele cazuri se lasă cu pahare și farfurii sparte, haine aruncate de la etaj. Așa că, luați aminte, când faceți o promisiune încercați să nu o încălcați.  
2.  Poți lăsa pe mâine ce poți face azi. Deși această regula/sfat nu e general valabilă. Adică, în cazul în care te simți în stare ca mâine poți lucra dublu, nu văd de ce nu ai face asta. Grijă mare la servici sau școală, nu că ar fi rău ce vă învăț eu, dar nu aș vrea să vă văd fără servici sau cu note mici.

Și cam atât, că e și mâine o zi. Hai, noapte bună.

Nevermind

         Nu te gândi la ce scrii, doar începe să apeși tastele în mod repetat până când se formează adevărate propoziții, paragrafe și pagini întregi. Apoi, te poți opri, pentru a vedea dacă, într-adevar, a ieșit ceva din toata treaba asta. Dacă are vreo noimă. Dacă poate fi considerat material pe care îl poți afișa pe un blog, pentru a fi citit de nenumarate... mă scuzați, de 10 persoane. De aceleași persoane care intra cu speranța că pe zi ce trece dai dovadă de om serios, care știe ce vrea de la viață și de ce nu, acel om în care se pot regăsi. Dar, nu e așa. De la început mi-am zis că vreau să fac treabă. Să scriu zilnic câte un post. Unul amărât, nesemnificativ, dar să fie. Iată, că mi-am demonstrat că oamenii nu își schimbă obiceiurile așa ușor. Și pe zi ce trece se afundă tot mai mult în gândurile lor mizerabile, care nu fac altceva decât să te tragă mai la fund. Așadar, în timp ce scriu, îmi spun, ”nu mai gândi”, lasă mâinile să creeze. Chiar dacă lucrul creat este prietenul meu Nimic, baliverne despre viața personală. Dar până la urma asta însemnă un blog. Un jurnal în care toți scriu ce le trece prin cap, bun sau rău. Nu mă pot obișnui cu gândul că anumite persoane au avut dreptate. Au spus că voi fi entuziasmat doar la început, după care mă voi opri. Au avut dreptate, dar până azi. De mâine, lucrurile stau altfel. Așa cum le zic eu să stea. Drepte și să fie roz. Căci de schimbare e nevoie în fiecare din noi. Că tot a venit vorba de schimbare vă las să rumegați câteva versuri scrise de mine, chiar dacă am zis că nu voi face asta niciodată. Însă, pentru toate există un început.

Schimbarea este necesară
De acum, chiar de cu seară

Totul cade, se răstoarnă

Ochii, râuri de lacrimi toarnă
Inundă camera, se-nchid

Visează, caută zadarnic în vid

Iluzii reapar, se sting și iar

Văd lumea ca pe un zar

Multe puncte, şase feţe

                                                                  Și nimeni să te răsfeţe

The Way Back

         Că tot e plin netu' de cunoscători și pricepuți care își dau cu părerea despre filme, am zis că unul în plus nu mai poate strica treaba. Așa că am decis să îmi fac un obicei și atunci când văd un film bun să împărtășesc învățăturile cu voi. 

         The Way Back este un film pe care l-am văzut acum ceva vreme, însă vreau să-l vedeți și voi. De ce? Pentru că merită! Aveți șansa să observați în desfășurare o serie de actori buni, tineri sau cu ani de experiență, români și străini.  Să nu mai zică lumea că nu avem actori talentați și în minunata Românie. Nu vreau să vă amețesc cu detalii inutile și să vă răpesc din plăcerea de a descoperi singuri filmul. Pentru cunoscători, filmul a fost descris ca fiind un Schindler's List sovietic. Celorlalți, vă spun că este inspirat dintr-o poveste reală, pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial. O poveste a unor oameni care mânați de sentimentul libertății, pun la îndoială tot ce știm despre condiția umană, rezistență, determinare de fier și reușesc să străbată mii de kilometri, pe jos.  Pelicula aduce un sâmbure de optimism și lumină, într-o lume dominată de crudul comunism și ne învață că putem obține aproape orice, cu tone și tone de muncă. Firul narativ detaliat îl veți descoperi urmărind minunata aventură.

        Mai vreau să spun că filmul nu va fi în conformitate cu standardele multora dintre voi. Dacă vă interesează acțiune a la Hollywood, romanțe și mașini tari, atunci The Way Back nu este pentru voi. Nu denigrez pe nimeni și nici nu spun că nu urmăresc și eu filme care conțin cele amintite mai sus. Însă review-ul (dacă pot să-l numesc așa) de astăzi, nu se referă la acestea.

           Vă aștept cu roșii stricate și huiduieli sau de ce nu păreri pozitive referitoare la acest film.